Suflete drag,
În România anului 2019 trăiesc mii de oameni care au nevoie de ajutor: copii abandonați, crescuți în orfelinate sau fără a avea acces la educație școlară, bătrâni resemnați și bolnavi uitați în aziluri , familii nevoiașe care se luptă din răsputeri să supraviețuiască nenorocirilor de tot felul.
În România există încă atâtea probleme care au nevoie de rezolvare: spitale și lăcașuri sfinte închise sau aflate în stare avansată de degradare, lipsa acută de sânge din spitale, menținerea unei rate uriașe a avorturilor și multe altele.
La toate acestea se adaugă o acută lipsă de informații reale și corecte despre cine suntem noi, oamenii, ca ființe complexe (alcătuite din spirit, psihic și trup) și despre cum să conviețuim pe planeta Pământ sănătoși , prosperi și fericiți.
De aceea, împreună cu un grup inimos de colaboratori: profesori, medici, nutriționiști, terapeuți, psihologi, teologi care mi s-au alăturat cu mult entuziasm și dăruire, am inițiat o Campanie Umanitară în scopul de a oferii ajutor cazurilor sociale. Am proiectat-o pe două direcții principale de acțiune:
ACȚIUNI DE INFORMARE ȘI EDUCARE
Prin derularea unor programe GRATUITE de educație scolară pentru copii și tineri și dezvoltare personală pentru tineri și adulți, concretizate prin:
- – Ședințe de meditații școlare la diferite discipline: limbi străine, matematică, fizică, chimie etc.
- – Seminar de pregătire a tinerilor pentru relația de cuplu și căsătorie.
- – Seminar de înlăturare a consecintelor psiho-emoționale ale avorturilor.
- – Seminar despre cum să ne rezolvăm problemele care apar în cuplu. Cum să ne protejăm copiii de trauma divorțului.
- – Seminar despre cum să ne vindecăm și să ne păstrăm trupul sănătos.
- – Seminar de dezvoltare personală despre cum sa devii un om fericit.
Meditațiile scolare și o parte din Seminare vor fi găzduite cu sprijinul dnei Dr. Mariana Constantin, in cabinetul SOLARIANA din Pitesti, Calea Bucuresti , Bl.31, Parter, după un program ce va fi publicat în curând .
ACTIUNI UMANITARE
- – Donări periodice de sânge, prin campanii de informare și atragere a potențialilor donatori
- – Strângere de fonduri bănești și materiale, pentru sprijinirea reparării lăcașurilor sfinte, precum și ajutorarea caselor de copii, azilelor de bătrâni, familiilor nevoiașe aflate în atenția noastră, ale căror suferințe sunt nevăzute și ignorate de societate.
DONAȚIILE în bani pentru sprijinirea Parohiei Cărămidarii de Sus Grozăvești se vor face doar în contul PAROHIEI: RO59RNCB0069148541370001
DONAȚIILE în bani pentru copii, bătrâni și familii nevoiașe se vor face în contul SC CURSURI RECALIBRAREA SRL: RO52BACX0000001096532001
Informații despre campaniile noastre de strângere de fonduri și bunuri vor fi făcute publice pe această pagină, pe măsura derulării lor.
CAMPANIA NAȚIONALĂ UMANITARĂ ESTE ÎN DERULARE ÎN ORAȘELE:
BUCUREȘTI – Psi. Mihai Lucian, Dr. Chivu Gabriela și echipa
PITEȘTI – Teh. Nutritionist – Biorezonanță Loredana Pitigoi, Dr. Constantin Mariana, Prof. Dr. Octavian Gruioniu și echipa
CONSTANȚA – Teh. Nutritionist – Biorezonanță Gheonea Emil, Iuliana Militaru, Prof. Dr. Arventie Iulian și echipa
GALAȚI – Teh. Nutritionist – Biorezonanță Veronica Ene și echipa
PLOIEȘTI – Teh. Nutriționist – Biorezonanță Dorina Baciu, Gabriela Popoviciu și echipa